Campania de Alegere a Studenților Reprezentanți (C.A.S.R.)

 

Ce este reprezentarea studenților?

A fi student reprezentant, după cum poți deduce din denumire, înseamnă a-ți reprezenta colegii în forurile de conducere ale facultății tale și ale universității (Consiliul  Facultății, Senatul Universității, Consiliul de Administrație) timp de un an.

 

Unde ajungi să îți reprezinți colegii dacă te hotărăști să candidezi și desigur… dacă ești ales?

 

Studentul cu numărul cel mai mare de voturi ajunge în Senatul Universității și va reprezenta toți studenții facultății sale!

În funcție de facultate, studenții cu numărul cel mai mare de voturi, aleși de către colegii lor, ajung în Consiliul Facultății (C.F.)

 

 

Ce trebuie să faci dacă ajungi student reprezentant?

 

  • În procesul de reprezentare este indicat să ai o comunicare cât mai bună în principal cu următorii actori: în primul rând cu studenții pe care îi reprezinți, cu reprezentanții la nivel de grupă/serie/an, cu organizațiile studențești apoi cu conducerea facultății respective, conducerea universității, reprezentanții studenților dar și partea administrativă a căminelor, cantinelor, biblioteca universității, alți senatori, consilieri din alte universități.
  • Trebuie să le comunici studenților, șefilor de an, deciziile luate în forurile din care faci parte și să citești regulamentele de funcționare al Consiliului Facultății, al Senatului și al Comisiilor.
  • Pentru a fi întotdeauna pregătit pentru ședințele de Consiliu sau Senat trebuie să ceri ordinea de zi stabilită pentru acestea cu minim o săptămână înainte de data programată a întâlnirilor. Dacă nu îți este pusă la dispoziție semnalează această situație în cadrul Consiliului, organizațiilor studențești reprezentative sau secretarului șef al Universității;
  • Informează-te și participă activ la întâlnirile cu comisia de etică și calitate!